Mănăstirea Mraconia, supranumită și „mănăstirea de sub apă” sau „locul de sub cerul lui Dumnezeu” se află lângă uriașa statuie a lui Decebal.
Mănăstirea se află într-un tărâm de poveste, la o distanță de aproximativ 12 kilometri de Orșova, între satele Dubova și Eșelnița, și nu are cum să scape de privirile turiștilor curioși care ajung la Cazanele Mici. „Născută şi ucisă de mai multe ori, mănăstirea se înfăţişează astăzi, de dincolo de moarte, ca o certitudine a credinţei, nădejde a Învierii şi temelie a dragostei”, scrie pe geamul de la intrarea în mănăstire.
Mănăstirea Mraconia a fost ctitorită în anul 1523 de banul Severinului, Nicolae Gârlișteanu. Pentru că a fost așezată în calea armatei otomane, biserica a avut destul de mult de suferit, fiind reconstruită de mai multe ori de-a lungul timpului. În anul 1967, Mănăstirea Mraconia este demolată de regimul comunist, iar după 1990 se pune piatra de temelie a noii biserici, care poate fi admirată și astăzi.
Din anul 2008, Mănăstirea Mraconia este una de maici. Se spune că rugăciunile care se fac aici le poartă noroc credincioșilor tot anul.